FUGARUL

Sunt un fugar. Mă ascund de justiție, sub un alt nume, trăiesc cu frica în sân într-un han dărăpănat. Am lăsat și casă, și nevastă, fugind de Inspectoratul fiscal.

Cică de mai bine de 200 de ani nu am plătit impozitul funciar pe toate terenurile agricole și pe terenul aferent castelului. S-a adunat o sumă atât de mare, încât chiar vânzând tot ce aveam: castelul, moșiile, satele cu toți țăranii din ele, achitam doar jumătate din datorie și făceam și pușcărie.

Am vorbit cu socru-miu, totuși, era împărat în țara asta, putea și trebuia să mă ajute, totuși, o țineam pe fiică-sa. A promis să vorbească cu vistiernicul.

A vorbit. M-au chemat la ei. Mi-au cerut hârtiile pe proprietăți. Care dracului hârtii, de unde să le iau?! Poate trebuia să le spun că nici castelul nu-mi aparține, nici pământurile și nici titlul de marchiz?

Eh, motanule încălțat, în ce belea m-ai băgat!

FRĂȚIE

Nenea Gheorghe și tata au fost prieteni foarte buni. Au plecat din viață la distanța de fix un an și jumătate. Probabil, tata îl așteaptă pe nenea Gheorghe acolo sus cu masa întinsă și cu un păhar de vin și discuțiile vor continua ore în șir – tata îi va povesti cum e acolo sus și-i va da sfaturi ca să-i facă tranziția mai ușoară, iar nenea Gheorghe – despre ce-a mai fost nou pe pământ în acel an și jumătate. Au despre ce vorbi, mai ales că în ultimii lor ani pământești distanța i-a despărțit și nu prea au comunicat…

Sau cine știe cum e acolo sus... Poate au un alt fel de comunicare – prin gând și fără salată olivie... Și dacă e adevărat că omul renaște într-o altă viață, atunci nu știu de ce îmi pare că în viețile lor următoare tata și cu nenea Gheorghe vor fi frați.

Dar s-au născut surori. Pe Elenis, Sistemul Alfa Centaurul.

FOTOSINTEZĂ

La început fotosinteza a fost un altfel de proces, și anume, sinteza de către managerii divini ai tuturor imaginilor obținute de ochii unei anumite civilizații într-o anumită perioadă de timp.

Mai târziu (timp indefinit) fotosinteza a căpătat semnificația pe care o are astăzi: procesul prin care plantele sintetizează substanțele organice din carbon și apă cu ajutorul luminii solare și eliberează oxigen.

Fotosinteza este implementată pe acele planete pe care s-au dezvoltat plantele verzi.

FLORI DE CUC

Florile de cuc sunt niște flori mici galbene. Sau gigantice, cât o casă țărănească, albastre. De altfel, culoarea florilor de cuc variază în funcție de personalitatea care le perorează. Ele pot fi de orice culoare.

De cele mai multe ori însă florile de cuc nici nu există.

FĂT-FRUMOS

Știți de ce mă cheamă Făt-Frumos? Pentru că sunt un mare estet. Îmi place frumosul – artele, natura, lumina, omul.

Țara mea este foarte frumoasă, cu oameni frumoși și mari apreciatori ai artelor. Poporul trăiește în deplină armonie cu natura, cu frumosul, cu sublimul.

Însă la început, când am luat drmoștenire tronul de la socru-miu Roșu-Împărat, totul era altfel. Poporul trăia în ignoranță și întuneric. Și nu-i puteam nicidecum insufla simțul frumosului – totul se lipea ca nuca de perete. Tare-mi era năcaz, îmi venea să-i strâng pe toți grămadă și să le dau foc.

Și știți ce-am făcut? Așa și am făcut. Mulți bădărani au ars ca puful de păpădie, multe capete de ignoranți au zburat în stânga și-n dreapta, mulți neciopliți au putrezit în temnițe. Curgea sânge de brute gârlă. Inculșii și mitocanii îmi cereau milă în genunchi, dar am fost cu ei necruțător.

Totul în numele Frumosului și al Armoniei.

FATA ÎMPĂRATULUI

Fata împăratului Bustos al Rhodosului era frumoasă-foc, că la soare te puteai uita, iar la chipul ei ba. Dar avea un fund mare cât trei, sânii cât două buci de cal, pumnii cât capul vițelului de o lună. Când îți punea o mânuță pe umăr, te durea o săptămână.

De aceea, rar voinic se încumeta s-o ceară de nevastă. Nici chiar jumătatea de împărăție promisă de tatăl ei nu-i prea îmbia s-o pețească. Iar cei ce încercau, nu mai reușeau s-o posede... pentru că asta era condiția fetei - cine-o va trânti ș-o va poseda, al aceluia va fi.

Treceau anii. Nimeni nu o putea birui pe fata împăratului. Și ea a început să tânjească și cu încetul să se ofilească. Dar într-o zi și-a găsit un bou și s-au întorlocat. Și din acea întorlocare au apărut minotaurii pe fața pământului.

FANTOMA

Parcă știam că murisem. Cu moarte de erou, ca patriot indiscutabil, într-o luptă sângeroasă. Țineam minte perfect fața plină de ură a dușmanului și chiar îi urmărisem degetul apăsând pe trăgaci. Apoi am simțit o durere în piept și în gât, apoi am înțeles că mor, după care nu am mai simțit nimic.

Deci, murisem.

Atunci de ce îmi era frig și foame? Un om mort nu simte probabil frig sau foame. Și chiar dacă tuca Andrii îmi spusese cu ani și ani în urmă, pe când mai eram copil, că ”nimeni nu știe cum e pe ceea lume, că nimeni nu s-o-ntors de acolo să ne spună”, oricum îmi părea bizar să simt frig și foame, după ce rusul ăla mă împușcă. De altfel, două senzații cam parșive, ca să fiu sincer, nu-mi plăceau ambele în egală măsură.

Atunci când am zărit pe asfalt o bucată de hot-dog scăpată de cineva și am hălit-o dintr-o înghițitură, am început să bănuiesc că ceva nu-i curat la mijloc. Iar când un vlăjgan ireal de înalt a vrut să dea cu piciorul în mine iar eu m-am ferit și am lătrat la el, situația începuse să pară ieșită din comun.

Am început să alerg bezmetic pe strada necunoscută, iar când treceam pe lângă o vitrină cu manechine frumos îmbrăcate, m-am oprit înlemnit. Din oglinda vitrinei mă priveau doi ochi speriați de maidanez flocos și cam murdar.