GRĂDINA LUI MOȘ AUREL CIOCAN

Moș Aurel Ciocan avea o grădină mare de vreo 30 de sotce. Dar nu punea în ea nici pătlăgele, nici cartofi, nici fasole și nici pentrijel pe sub gard. Ci numai flori și iarbă printre ele și copaci pentru umbră. Un scrânciob colea și un bazinaș clădit frumos cu piatră de Mălăiești, și o căsuță mică de scânduri din povești, să se joace copiii din sat în ea. Și multe-multe figurine – zâne, prințese, pitici, elfi, îngerași, copii, căluți, oiție, buratini, cipolini, pirați, păcălici, feți-frumoși, mașini, trenulețe și diverse animăluțe, toate de lemn, unele cât o găină de mari, altele cât un dulău. Pe toate le-a cioplit moș Aurel.

Copiii satului erau permanent acolo, nu era secundă în zi să nu fie vreo fetiță printre flori sau vreun băiețel prin copaci. Moș Aurel le dădea mere și dulciuri, le spunea poezii și le povestea despre zâne, feți-frumoși și alte planete.

Fetițele își așterneau în grădină pături și-și aduceau păpușile să se joace. Băiețeii se cățărau prin copaci sau se jucau cu bărcuțe în bazinașul-port din fața casei, sau cu fetițele de-a mama și tata. Uneori, citeau cărți. Moș Aurel avea multe cărți. Copiii nu se certau aproape niciodată, iar dacă se isca între ei vreo neînțelegere, venea vreo pasăre sau vreun bursuc sau vreun fluture colorat și le zicea ceva. Și copiii uitau de ce se certau și nu se mai certau.

Iar  noaptea, când nu-i vedea nimeni, omuleții și alte făpturi și animăluțe înviau și scriau în Cartea Viselor vise pentru copii și adulți.

Când moș Aurel a plecat în lumea celor drepți, primăria a făcut din grădina lui un muzeu sub cerul liber.

Copiii au continuat să vină să se joace și în acel muzeu, de parcă nu s-ar fi schimbat nimic.

Și, straniu lucru, în toți acești ani câți au trecut de atunci nimeni nu a furat din grădina lui moș Aurel nicio sculptură și nicio figurină. Au fost, ce-i drept, câteva încercări, însă a doua zi toate se întorceau înapoi la locurile lor.

Iar de la o vreme în grădină au început să vină noi personaje – pitici, zâne, elfi și diverse animale de pe pământ și din povești. Nimeni nu știa de unde apăreau – poate din povești, sau poate din realitate, dar se vorbea că acel loc – grădina lui moș Aurel – era foarte plăcut inimii lor.