INDEPENDENȚĂ

Râșcanovca. Străzile sunt întricolorate festiv. Azi, 27 august 2091, se împlinesc 100 de ani de la proclamarea independenței.

Mai întâi va avea loc parada militară. Toată armata va defila prin fața monumentului celor 3 Vlazi, toate 30 de BTR-uri și 1000 (una mie!) de bravi ostași.

După parada militară vor defila oamenii muncii. Copiii vor flutura stegulețe tricolore și roșii, baloane, crenguțe cu flori albe confecționate tot de ei din șervețele.

”Trăiască poporul moldovenesc!”, răsună din megafoane. Uraaaa! strigă mulțimea.

”Da zdravstvuiet nașa rodina Moldavia!” – Uraaaa!

La picioarele monumentului celor 3 Vlazi, la tribună, președintele țării Ivan Ivanovici Dodon. Spiciul lui de deschidere a stârnit talazuri de urale sincere, un adevărat succes! Atât el, cât și ceilalți membri ai CC al PSRM prezenți în tribună îi salută pe demonstranți fâlfâind falnic din stegulețul tricolor și zâmbind cu bunăvoință.

Iar din apartamentul 128 al blocului locativ ”Haine gata/Готовая одежда se uită trist în jos la mulțimea forfotindă Dragoș Blănaru. El și alți câțiva prieteni ai săi nu au ieșit la demonstrație. Ei stau în casă, beau vin, fumează și cântă la ghitară cântece interzise.

Peste văi răsună

Un nechezat cam trist:

”Trăiască-n vecii vecilor

Partidul comunist!”

INCURSIUNI

Orice schimbare bruscă de situație – fie că e vorba de un meci de fotbal, fie de situația politică într-o țară, fie de producerea vreunui eveniment în viața unui om – este rezultatul intervenției din Viitor a unor vizitatori. Aceștia influențează Prezentul utilizând diverse tehnici, atât legale, cât și mai puțin legale.

De exemplu, înfrângerea spectaculoasă a lui Bayern Munchen de la Manchester United în meciul final al Ligii Campionilor în 1999, când în ultimele două minune Manchester a egalat, apoi a învins 2-1. În acest caz persoane necunoscute din viitor au utilizat ilicit Forța Uhm în favoarea echipei engleze.

Iar colapsului fulgerător și fascinant al URSS a fost provocat de agenții CIA veniți din 2049, care au avut o serie de întâlniri secrete cu Mihail Gorbaciov.

Și un exemplu din viața mea. În noaptea de 12-13 iunie 1995, în timp ce mă deplasam spre casă de la un chef, doi inși din viitor m-au atacat și mi-au furat bagheta magică. În consecință, multe întâmplări minunate nu s-au produs în Moldova și în viața mea.

IMIGRAȚIE

Azi am avut cea mai proastă dispoziție din acest an. M-am trezit în dispoziție proastă și mi-am trăit întreaga zi în dispoziție proastă. Nu am putut să mi-o ridic nici prin muzica preferată, nici prin tehnica zen, nici prin tehnica ommmm, nici prin xi, nici prin omxi, nici prin interacțiunea cu colegii de serviciu.

Ei, mai lăsați-mă cu colegii iștia de serviciu de doi bani (colegii). (Și lucrul). Măcar unul dintre ei să mă fi întrebat: Ce ai, Nătășâca, de ești tristă? Le-aș fi spus ce am – că viața și-a pierdut din intesitatea de altădată, că ea s-a dovedit a fi gri, și nu multicoloră, că nu am un scop suprem, iar condrumeții cu care să-mi fie interesant în viață sunt anoști, iar unii trădători. Că am obosit de așa viață. Serviciu – casă, casă – serviciu, serviciu – casă...

Și le-aș mai povesti despre cât de frumoasă, fascinantă și plină de culori, emoții și conținut este lumea mea, cea din care am venit acum șapte ani. Planeta Aeolia.

IEPURE

Dacă v-a fi dat să vedeți vreodată un iepure cam straniu – în costum și vorbitor – nu vă speriați. E doar Iepurele din Țara Minunilor, din povestea aia despre Alice. Iar zicând ”poveste” am în vedere acele relatări adevărate despre Alice, descrise foarte demult de Lewis Carroll.

Așadar nu vă speriați de acel iepure. Însă dacă vă doriți minuni în viață, urmați-l. Nu neapărat că v-a aduce în Țara Minunilor – probabil, îi veți pierde urma prin pădure sau parc sau unde-l veți vedea. Dar cel puțin veți încerca. Veți încerca să-l urmați, iar asta înseamnă că dacă nu de această dată, atunci următoare, și dacă nu iepurele, atunci alticineva vă va conduce dacă nu în Țara Minunilor, atunci în altă dimensiune. Din care veți reveni mult mai înțelepți/te, mult mai schimbați/te. Sau nu veți reveni deloc.

Dar să nu vă sperie nici această perspectivă. Dacă nu veți mai reveni în această dimensiune a noastră, înseamnă că veți rămâne în alta. Iar asta înseamnă schimbare, noi orizonturi, mai largi și, poate, mai senine.

Asta mi s-a întâmplat mie. Am urmat iepurele și am ajuns în altă dimensiune. Ce-i drept, nu am mai putut să revin în dimensiunea mea. Până în ziua de azi, mă aflu aici, într-o altă dimensiune.

GRĂDINA LUI MOȘ AUREL CIOCAN

Moș Aurel Ciocan avea o grădină mare de vreo 30 de sotce. Dar nu punea în ea nici pătlăgele, nici cartofi, nici fasole și nici pentrijel pe sub gard. Ci numai flori și iarbă printre ele și copaci pentru umbră. Un scrânciob colea și un bazinaș clădit frumos cu piatră de Mălăiești, și o căsuță mică de scânduri din povești, să se joace copiii din sat în ea. Și multe-multe figurine – zâne, prințese, pitici, elfi, îngerași, copii, căluți, oiție, buratini, cipolini, pirați, păcălici, feți-frumoși, mașini, trenulețe și diverse animăluțe, toate de lemn, unele cât o găină de mari, altele cât un dulău. Pe toate le-a cioplit moș Aurel.

Copiii satului erau permanent acolo, nu era secundă în zi să nu fie vreo fetiță printre flori sau vreun băiețel prin copaci. Moș Aurel le dădea mere și dulciuri, le spunea poezii și le povestea despre zâne, feți-frumoși și alte planete.

Fetițele își așterneau în grădină pături și-și aduceau păpușile să se joace. Băiețeii se cățărau prin copaci sau se jucau cu bărcuțe în bazinașul-port din fața casei, sau cu fetițele de-a mama și tata. Uneori, citeau cărți. Moș Aurel avea multe cărți. Copiii nu se certau aproape niciodată, iar dacă se isca între ei vreo neînțelegere, venea vreo pasăre sau vreun bursuc sau vreun fluture colorat și le zicea ceva. Și copiii uitau de ce se certau și nu se mai certau.

Iar  noaptea, când nu-i vedea nimeni, omuleții și alte făpturi și animăluțe înviau și scriau în Cartea Viselor vise pentru copii și adulți.

Când moș Aurel a plecat în lumea celor drepți, primăria a făcut din grădina lui un muzeu sub cerul liber.

Copiii au continuat să vină să se joace și în acel muzeu, de parcă nu s-ar fi schimbat nimic.

Și, straniu lucru, în toți acești ani câți au trecut de atunci nimeni nu a furat din grădina lui moș Aurel nicio sculptură și nicio figurină. Au fost, ce-i drept, câteva încercări, însă a doua zi toate se întorceau înapoi la locurile lor.

Iar de la o vreme în grădină au început să vină noi personaje – pitici, zâne, elfi și diverse animale de pe pământ și din povești. Nimeni nu știa de unde apăreau – poate din povești, sau poate din realitate, dar se vorbea că acel loc – grădina lui moș Aurel – era foarte plăcut inimii lor.

GHERILĂ

– Și mai e ceva, Sire.

– Ce-i?

– Această proclamație antiregală.

– Ce zice ea?

– Îndeamnă poporul să vă dea jos, Sire.

– Și? Ați prinsi instigatorii?

– Am prins pe doi, Sire.

– Păi, tăiați-le capul!

– Le-am tăiat, Sire, dar…

– Ce ”dar”? Ce te fărâmi, spune odată!

– Capetele au crescut la loc, Sire.

GAURĂ NEAGRĂ

Găurile negre? Cine a spus că nu există viață în ele? Și cine a spus că găurile negre sunt găuri?

Noțiunea de ”gaură neagră” este una convențională. Găurile negre sunt doar niște sectoare vaste  în Univers în care câmpul gravitațional este foarte mare, atât de mare, încât nimic nu poate ieși înapoi din el. Și nu este exclus – ba chiar este foarte probabil – ca în aceste sectoare să existe diverse forme de viață. Și tot așa cum la fundul oceanelor Terrei formele de viață iau forme aproape mistice, și în ”găurile negre” natura (Dumnezeu) a creat probabil ceva neverosimil.

Noi însă nu vom afla despre ceea ce se află în găurile negre probabil niciodată, pentru că nimic nu răzbate înapoi din ele la ”lumină”.

De altfel Universul ascunde încă atâtea și atâtea enigme și neverosimil, încât ne-ar trebui încă milioane de an ca să le descoperim.

GALISTAN

– Numai de nu mi-ar lua băietu în Galistan, Liubă, Doamne, mă rog zi și noapte. Off!...

– Te cred, Vicăi, te cred, tare te cred, că mă tem și eu pentru Rodica me, că termină școala anu ista și peste doi ani o ieu și pe dânsa la armată.

Dar de ce s-au temut bietele femei, de asta n-au scăpat. Și pe Igor, fiul Vicăi, și peste doi ani și pe Rodica, fiica Liubăi, i-au luat la Galistan. Și au plecat, fără să se întoarcă niciodată.

I-au dus și pe unul, și pe altul, să colonizeze Galistanul. Iar de acolo nu mai revine nimeni. Numai ca să ajungi la Galistanul cela trebuie să zbori 9 ani-lumină. Iar în acest răstimp, pe Pământ trec sute de ani.

FUGARUL

Sunt un fugar. Mă ascund de justiție, sub un alt nume, trăiesc cu frica în sân într-un han dărăpănat. Am lăsat și casă, și nevastă, fugind de Inspectoratul fiscal.

Cică de mai bine de 200 de ani nu am plătit impozitul funciar pe toate terenurile agricole și pe terenul aferent castelului. S-a adunat o sumă atât de mare, încât chiar vânzând tot ce aveam: castelul, moșiile, satele cu toți țăranii din ele, achitam doar jumătate din datorie și făceam și pușcărie.

Am vorbit cu socru-miu, totuși, era împărat în țara asta, putea și trebuia să mă ajute, totuși, o țineam pe fiică-sa. A promis să vorbească cu vistiernicul.

A vorbit. M-au chemat la ei. Mi-au cerut hârtiile pe proprietăți. Care dracului hârtii, de unde să le iau?! Poate trebuia să le spun că nici castelul nu-mi aparține, nici pământurile și nici titlul de marchiz?

Eh, motanule încălțat, în ce belea m-ai băgat!

FRĂȚIE

Nenea Gheorghe și tata au fost prieteni foarte buni. Au plecat din viață la distanța de fix un an și jumătate. Probabil, tata îl așteaptă pe nenea Gheorghe acolo sus cu masa întinsă și cu un păhar de vin și discuțiile vor continua ore în șir – tata îi va povesti cum e acolo sus și-i va da sfaturi ca să-i facă tranziția mai ușoară, iar nenea Gheorghe – despre ce-a mai fost nou pe pământ în acel an și jumătate. Au despre ce vorbi, mai ales că în ultimii lor ani pământești distanța i-a despărțit și nu prea au comunicat…

Sau cine știe cum e acolo sus... Poate au un alt fel de comunicare – prin gând și fără salată olivie... Și dacă e adevărat că omul renaște într-o altă viață, atunci nu știu de ce îmi pare că în viețile lor următoare tata și cu nenea Gheorghe vor fi frați.

Dar s-au născut surori. Pe Elenis, Sistemul Alfa Centaurul.

FOTOSINTEZĂ

La început fotosinteza a fost un altfel de proces, și anume, sinteza de către managerii divini ai tuturor imaginilor obținute de ochii unei anumite civilizații într-o anumită perioadă de timp.

Mai târziu (timp indefinit) fotosinteza a căpătat semnificația pe care o are astăzi: procesul prin care plantele sintetizează substanțele organice din carbon și apă cu ajutorul luminii solare și eliberează oxigen.

Fotosinteza este implementată pe acele planete pe care s-au dezvoltat plantele verzi.

FLORI DE CUC

Florile de cuc sunt niște flori mici galbene. Sau gigantice, cât o casă țărănească, albastre. De altfel, culoarea florilor de cuc variază în funcție de personalitatea care le perorează. Ele pot fi de orice culoare.

De cele mai multe ori însă florile de cuc nici nu există.

FĂT-FRUMOS

Știți de ce mă cheamă Făt-Frumos? Pentru că sunt un mare estet. Îmi place frumosul – artele, natura, lumina, omul.

Țara mea este foarte frumoasă, cu oameni frumoși și mari apreciatori ai artelor. Poporul trăiește în deplină armonie cu natura, cu frumosul, cu sublimul.

Însă la început, când am luat drmoștenire tronul de la socru-miu Roșu-Împărat, totul era altfel. Poporul trăia în ignoranță și întuneric. Și nu-i puteam nicidecum insufla simțul frumosului – totul se lipea ca nuca de perete. Tare-mi era năcaz, îmi venea să-i strâng pe toți grămadă și să le dau foc.

Și știți ce-am făcut? Așa și am făcut. Mulți bădărani au ars ca puful de păpădie, multe capete de ignoranți au zburat în stânga și-n dreapta, mulți neciopliți au putrezit în temnițe. Curgea sânge de brute gârlă. Inculșii și mitocanii îmi cereau milă în genunchi, dar am fost cu ei necruțător.

Totul în numele Frumosului și al Armoniei.

FATA ÎMPĂRATULUI

Fata împăratului Bustos al Rhodosului era frumoasă-foc, că la soare te puteai uita, iar la chipul ei ba. Dar avea un fund mare cât trei, sânii cât două buci de cal, pumnii cât capul vițelului de o lună. Când îți punea o mânuță pe umăr, te durea o săptămână.

De aceea, rar voinic se încumeta s-o ceară de nevastă. Nici chiar jumătatea de împărăție promisă de tatăl ei nu-i prea îmbia s-o pețească. Iar cei ce încercau, nu mai reușeau s-o posede... pentru că asta era condiția fetei - cine-o va trânti ș-o va poseda, al aceluia va fi.

Treceau anii. Nimeni nu o putea birui pe fata împăratului. Și ea a început să tânjească și cu încetul să se ofilească. Dar într-o zi și-a găsit un bou și s-au întorlocat. Și din acea întorlocare au apărut minotaurii pe fața pământului.

FANTOMA

Parcă știam că murisem. Cu moarte de erou, ca patriot indiscutabil, într-o luptă sângeroasă. Țineam minte perfect fața plină de ură a dușmanului și chiar îi urmărisem degetul apăsând pe trăgaci. Apoi am simțit o durere în piept și în gât, apoi am înțeles că mor, după care nu am mai simțit nimic.

Deci, murisem.

Atunci de ce îmi era frig și foame? Un om mort nu simte probabil frig sau foame. Și chiar dacă tuca Andrii îmi spusese cu ani și ani în urmă, pe când mai eram copil, că ”nimeni nu știe cum e pe ceea lume, că nimeni nu s-o-ntors de acolo să ne spună”, oricum îmi părea bizar să simt frig și foame, după ce rusul ăla mă împușcă. De altfel, două senzații cam parșive, ca să fiu sincer, nu-mi plăceau ambele în egală măsură.

Atunci când am zărit pe asfalt o bucată de hot-dog scăpată de cineva și am hălit-o dintr-o înghițitură, am început să bănuiesc că ceva nu-i curat la mijloc. Iar când un vlăjgan ireal de înalt a vrut să dea cu piciorul în mine iar eu m-am ferit și am lătrat la el, situația începuse să pară ieșită din comun.

Am început să alerg bezmetic pe strada necunoscută, iar când treceam pe lângă o vitrină cu manechine frumos îmbrăcate, m-am oprit înlemnit. Din oglinda vitrinei mă priveau doi ochi speriați de maidanez flocos și cam murdar.

EMIGRARE

– Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta. Biruința binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește, și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău…

Apoi părintele Savatie stropi cu aghiasmă de jur împrejur, inclusiv pe cei adunați la Sfeștanie, și le-a dat la toți să sărute Crucea.

– Bodaproste, părinte, zise Dragoș, capul familiei. Hai amu și ne-om așeza la masă ș-om pune câte ceva în gură.

Au trecut cu toții în casă – și gospodina casei Tania, și toți copiii lor, apoi părintele Savatie binecuvântă masa și au prins a mânca și a bea cu toții. Cinstiții meseni erau veseli și guralivi, iar preotul – și mai vesel și guraliv. Le povestea mesenilor pătărănii fel de fel, neuitând desigur să le încheie cu povețe din Sfânta Evanghelie, cum se cuvine unui slujitor al Sfintei Biserici.

– Și când ziceți că purcedeți la drum? întrebă la un moment dat preotul, adresându-se gazdelor.

– Peste o săptămână, părinte, răspunse cu evlavie Dragoș. Mai am de terminat niște treburi și good bye! Ne ducem, că aici nu-i trai, vedeți și sângur, e greu, greu de tot. Am o verișoară pe Saturn, a zis că acolo este de lucru până-n barbă. Ne mutăm cu toții, cu toată familia. Nici nu ne trebuie viză, acolo te primesc și așa. Cu Doamne ajută, amu că ne-ai sfințit nava cosmică, în trei luni suntem acolo.

DUMNEZEU/CREATOR

A nu se pune semnul egalității între Dumnezeu și Creator. Dumnezeu este Creator, însă nu orice Creator este Dumnezeu.

La nivel divin, Creatori pot fi toți cei peste 100 cvadrilioane de îngeri din Cer, care au fost parte a Proiectului Univers, creând fiecare detaliu al acestuia. Însă numai Dumnezeu a putut face ca toate aceste detalii să funcționeze, iar fiecare ființă vie să trăiască.

DRAGOSTEA

Îl aștept în fiecare dimineață să vină să mă scoată din casă. De fiecare dată mă bucur când îl văd, mă bucur nespus, mai mult decât orice pe lume. Inima îmi zvâcnește de să-mi sară din piept. Îl iubesc la nebunie.

Și el mă iubește, în felul său. Uneori mă cuprinde și mă sărută și-mi zice la ureche cuvinte frumoase, de mă topesc toată. Aș vrea să stea cu mine toată ziua și toată noaptea, dar știu că nu poate. Ziua are treabă, iar noaptea… noaptea mă aduce înapoi acasă, iar el se duce la casa lui.

Eu îl înțeleg și nu-l condamn, nu-i port nicio pică. Așa sunt bărbații, mereu ocupați, mereu departe.

Azi veni în duși buni, mă cuprinse de gât și mă pupă pe bot.

– Bucuria tatii bucurie!

Îmi puse funia pe gât și ambii am pornit fără grabă la cireadă.

DRAGOSTE

Cine a zis că florile sunt [făpturi] asexuate? Da, ele se înmulțesc prin polenizare, dar până la urmă sexul este în primul rând cine te simți, și nu ce fel de organ ai din născare.

Valentin era o floare-băiețel. Pentru că așa se simțea, băiețel. Majoritatea florilor sunt prin definiție fetițe, nu știu de ce, dar Valentin era băiețel. Creștea în grădina lui Oleg Călinovici, primarul satului, împreună cu alte flori și legume.

Și-i plăcea de o floare-fetiță, care creștea la trei metri depărtare – destul de departe, dar și destul de aproape ca să se privească pe furiș și să se îndrăgostească unul de altul.

O chema Viorica, deși nu era viorică. Valentin o sorbea din ochi, se bucura în fiecare zi de prezența ei în preajmă, iar ea, de asemenea, se bucura de privirile lui.

Timpul trecea și nici nu au observat cum au crescut mari. După două săptămâni de întâlniri de la distanță, au început să facă schimb de scrisorele trimise prin albine și bondari. Într-o zi el prinse o boare de vânt și-i trimise un sărut cu polen. Apoi și ea lui, când vântul își schimbă direcția înspre el. În altă zi Valentin îi aruncă o petală de-a sa, cea mai frumoasă și mai mirositoare. Viorica plânse de fericire și îmboboci cu o floricică mică. Acea floricică era băiețel și i-au pus numele Viorel.

Astfel au trecut mai multe zile și nopți. Când a venit toamna, și-au împrăștiat petalele și frunzele, dar știau că va veni primăvara și vor înflori din nou. Când i-a acoperit zăpada, s-au înțeles să se întâlnească în aprilie.

Ei nu știau că la primăvară Oleg Călinovici îi va defrișa și va planta în locul lor pătlăgele.

DORINȚA

Se făcea că-i un băiețel de vreo 7 ani și avea zi de naștere. Alți copii, ba chiar și adulți, îi dăruiau cadouri și-i cântau Mulți ani trăiască și Tanti auguri și cu toții mâncau tort și înghețată și beau apă gazoasă de toate culorile – verde, galbenă, roșie, albastră!

Iar el desfăcea darurile: mașini, bărcuțe, soldăței, mingi, haine frumoase, baloane, papuci, și era în al nouălea cer de bucurie. Nu visa, pentru că tortul și bomboanele erau foarte dulci, iar apa gazoasă îi ieșea pe nas și pe gât cu un râgâit asurzitor, stârnind o veselie generală chiar și în rândul fetițelor...

Își scoase neurocasca și se uită la tata cu ochi extaziați.

– Cool! exclamă. Grazie, signore Collodi! Este cel mai bun cadou pe care l-am avut vreodată!

– Prego, cu plăcere, zâmbi cu bunăvoință Carlo.

– Și voi putea să o folosesc oricând voi dori?!

– Desigur, Pinocchio, desigur.

DISPARIȚIE

Nimic nu dispare fără urmă și nu apare din nimic. Chiar și oamenii și lucrurile care într-o zi dispar de pe fața pământului, apar cu siguranță altundeva în Univers.

Ipoteza a fost lansată de Joseph Klemerman de la Universitatea din Orlando în 2007, cu 3 zile înainte de a dispărea misterios fără urmă.

DIRECȚII [DE DEZVOLTARE]

La această etapă a dezvoltării noastre nu putem opera cu noțiuni care să explice proveniența Universului sau sensul lui, sau autoritatea/personalitatea Creatorului, sau scopul suprem al vieții. Simplul fapt că potențialul creierului nostru este utilizat doar în proporție de 10 la sută (la unii oameni poate nici chiar de 2 la sută) explică multe.

La 41% de utilizare a creierului său omul va putea să zboare fără ajutorul aparatelor de zbor. La 42% își va da seama că acel lucru nu are rost, odată ce se poate zbura doar cu puterea gândului.

Conform predicțiilor științifice ale savanților estonieni, întemeietorii Școlii Dezvoltării Accelerate, acest lucru s-ar putea întâmpla deja în secolul curent. După ei, în dezvoltarea umană se așteaptă o rupere bruscă, o explozie, un super-clic: în decurs de 2-3 generații mentalitatea umană va suferi metamorfoze spectaculoase. Apariția în ultimul timp a copiilor-indigo este un indice clar în acest sens.

Totuși, ținând cont de faptul că diapazonul intelectului la indivizii rasei umane este atât de larg (de la modul de gândire medieval al musulmanilor până la mințile luminate ale geniilor), ne vine greu să credem că acel super-clic se va produce în creierele oamenilor într-un timp atât de scurt. Drept compromis, am putea admite că acest super-clic se va produce doar la unii, astfel omenirea divizându-se în ”caste”, lucru care va duce implicit la ostilități între acestea.

Școala pesimistă, sau Școala Regresului Cerebral, fondată și condusă de Dr. Lewis Croitman, susține ideea că toate civilizațiile ce au existat pe Terra (de la Atlanți și până la oameni) s-au aflat în continuu regres, atât fizic, cât și cerebral. Deși ei nu exclud o revigorare, într-un viitor indefinit, a pământenilor sub formă de altă rasă, totuși acest lucru puțin probabil să se întâmple mai curând decât peste 80 milioane de ani.

Școala Moderată, condusă de Sir Ilie Cușnir, nu exclude că anume rasa umană va fi cea care va perpetua, și nu o altă rasă care eventual va apărea pe Terra după ce oamenii vor regresa continuu și în cele din urmă vor dispărea. Însă acest lucru va dura timp de mai multe milenii, chiar dacă dezvoltarea tehnico-științifică din ultimul secol a atins culmi impresionante și ne face să credem într-o evoluție spectaculoasă atât în plan tehnocrat, cât și spiritual al rasei umane.

DACII

Zamolxe l-a luat pe Troxis la el. L-a primit în Împărăția Sa imediat – se părea că Troxis nici nu atinse încă vârful sulițelor, că sacrificiul a și fost acceptat.

Oamenii adunați în piațetă au cântat cu bucurie și gratitudine osanale Zeului suprem și au sărbătorit după asta toată noaptea. În zorii zilei l-au ars pe Troxis pe rugul sfânt, ca să încheie înțelegerea cu Zamolxe, și au început pregătirile pentru călătorie.

Urmau să plece departe, spre alte lumi străine, să cucerească și să exploreze noi planete.

CURCUBEU

Se zice că dacă ajungi la locul din care se ridică un curcubeu, ți se împlinește orice dorință.

Mmm... și da, și nu. Problema-i că orice curcubeu este o iluzie optică, văzută dintr-un anumit punct, și ea se deplasează odată cu observatorul.

De aceea procedura de împlinire a dorinței este următoarea:

1. Te uiți cât mai atent la brațele curcubeului și stabilești cât mai exact locul din care pornesc ele.

2. Mergi către cel mai apropiat.

3. Plantezi un copăcel sau o semincioară de copăcel în pământ.

4. Te gândești la dorință.

5. Uzi (cu apă) locul unde ai pus în pământ semincioara, sufli în el de opt ori și spui cuvintele magice ”Crăx, păx, făx!” sau ”Troh-tibidoh-tibidoh!” sau altele pe care le cunoști. Vrăjile din ”Harry Potter” sunt și ele valabile.

6. Te mai gândești o dată profund la acea dorință și pleci.

În anul al șaptelea copăcelul va da o roadă de care ți-ai dorit, de exemplu, de bani, sau inele și cercei de aur cu diamante, sau flăște cu informație prețioasă, sau fructe de tinerețe fără bătrânețe și viață fără moarte - tot ce vrei.

Eu așa am făcut, acum 14500 de ani.

CULORI

Lucrurile importate de pe Veria au culori neobișnuit de vii și frumoase. Culorile veriene nu au echivalente în nicio altă lume și nici nu pot fi obținute altundeva în Galaxie, decât pe Veria.

Un fel de roșu, dar mai adânc, un fel de auriu, dar mai strălucitor, un fel de albastru, dar mai expresiv, culori absolut fascinante, imposibil de redat prin cuvinte sau pe hârtie sau pe ecranul de computer.

Iată de ce obiectele confecționate pe Veria sunt fabulos de scumpe. Articolele de vestimantație, obiectele de uz casnic sau de lux... de altfel, orice obiect de pe Veria este obiect de lux, fie el haină, geantă, pix, lingură, bicicletă sau mai ales bijuterie – toate sunt extrem de frumoase și scumpe.

Paleta cromatică a culorilor veriene este atât de deosebită datorită razelor hiper-negre ale Alcazarului, steaua Veriei.

CULOARE

Orice culoare este unică în felul său și are o mulțime de nuanțe și subnuanțe. Subnuanțele sunt acele nuanțe care nu sunt percepute de ochiul uman dar sunt percepute de alți ochi. Subnuanțele pot fi determinate tehnic de Scara cromatică Guzman. De exemplu, conform acestei scări, nuanța de albastru-deschis are 18 000 de subnuanțe.

În afară de Scara cromatică Guzman, toate aceste subnuanțe pot fi percepute doar de ochiul unui osirisian. Arta colorării a atins culmi nemaivăzute pe Osiris* anume datorită acestei calități a osirisienilor de a deosebi subnuanțele. Iată de ce obiectele confecționate pe Osiris sunt atât de valoroase și sunt considerate de lux – fie ele straie, bijuterii sau opere de artă.

Fiecare subnuanță are denumirea proprie.

______

*Osiris, sistemul Mara-x2, sectorul 9765387 al Căii Lactee.

CUB

În unele lumi patratul nu este văzut ca patrat. Și nici cu atât mai mult cubul. Și nici orice altă figură geometrică în sensul ce i-l atribuim noi.

Acest lucru se întâmplă din cauză că modul de percepție a formelor de către acele lumi nu este unul linear.

În schimb, un corp amorf poate fi perceput de aceste lumi nelineare ca o armonie, de o perfecțiune absolută.

CRISTALUL

Liuba avea un cristal și-i lecuia cu el pe toți pe care-i găbjea. Pe neamuri, prieteni, iar cel mai des pe mine și copiii. Dacă ne durea ceva - vreun dinte, o mână, o bubă, burta, gâtul, Liuba te culca urgent, vrăjea ceva deasupra ta cu cristalul ei și în curând – atenție! – în curând îți trecea! Peste o oră sau peste o zi sau peste o săptămână, uneori nici nu observai că ți-a trecut umflătura ceea neînțeleasă care te cam punea pe gânduri, iar buba se dizolva de la sine, dintele îți trecea sau cădea, dacă era să cadă, spatele sau șalele se ogoiau.

La început îmi părea o coincidență și intram în rol:

– Ooof, bodaproste, că mi-o luat ca cu mâna, nici n-o trebuit să beu zelioncă.

Dar după ce lui Luca i-a trecut anghina, apoi i-a căzut dintele care-l durea de mugea, iar lui ghiaghia Vitalic boamba ceea dintre coaste, iar lui Nătășâca spatele, iar mie mâna și piciorul, am încetat să mai fac haz din asta.

De la o vreme au început a intra la noi în casă și oameni necunoscuți – niște prieteni de-ai prietenilor, de-ai prietenilor prietenilor... Liuba nu lua niciodată bani de la nimeni, și nici nu vroia să ia cadourile – cutii cu bomboane, sticle de coniacuri, relații, contra-servicii...

Uneori trebuia să le explic oamenilor care făceau coadă la ușă că nu vreau să trec fără rând, ci că locuiesc aici.

Am convins-o pe Liuba să pună la intrare o cutie pentru donații, ca să deschidem o clinică. Ăntr-o lună am adunat banii necesari și în două am deschis clinica la Durlești.

Am angajat o secretară care înscria oamenii la tratament. Când am prins-o că ia bani ca să-i înscrie pe pacienți fără rând, am concediat-o.

Ministerul Sănătății a încercat să-i impună soției mele nu știu ce licență, imposibil de obținut, dar am vorbit cu Dom’ Ministru care mi-a fost coleg de clasă și s-a rezolvat. Fiscul a încercat și el să se implice, dar în scurt timp s-a convins că Liuba nu ia bani de la pacienți, iar din donațiile care veneau necontenit (pe contul Fondului Liubei) toate impozitele se achitau corect (aveam deja și un contabil).

Atunci când a venit la ea Prim-Ministrul Dodon, ea l-a tratat și pe el. Apoi și pe Plahotniuc. Ce au vorbit ei acolo nu știu, dar nu mult după asta s-a găsit și miliardul cela care a dispărut misterios acum un an și ceva, în 2014.